Pasiunea mea pentru psihologie a început devreme, încă din clasa a VIII-a, când am citit prima carte în domeniu, deși nu înțelegeam toate conceptele. Dorința de a avea o contribuție și de a oferi sprijin a fost mereu o motivație puternică pentru mine.

Deși am urmat un liceu cu profil real, am ales să susțin în cadrul probelor de bacalaureat și un examen la psihologie, fiind singura din generația mea care a avut această opțiune. A fost o alegere firească deoarece îmi plăcea să ascult cu răbdare și să înțeleg dinamica relațiilor, ce anume conducea spre conectare sau distanțare, iar cei apropiați îmi spuneau că am capacitatea de a observa aspecte pe care ceilalți le trec cu vederea.

Ulterior, evenimentele dureroase, grele prin care au trecut persoanele apropiate m-au motivat și mai mult să-mi urmez drumul și să-mi dezvolt empatia și compasiunea față de ceilalți și față de propriile trăiri. A fost o perioadă în care am învățat despre putere, perseverență și speranță.

Am urmat facultatea, masterul, alte cursuri în psihologie, continuând cu formarea în psihoterapie (adult, cuplu, familie, copil), care m-a ajutat să mă apropii mai profund de experiența fiecărei persoane, iar procesul meu personal în terapie mi-a arătat că disponibilitatea emoțională, lipsa judecății și prezența autentică sunt daruri valoroase.