Logopedie

Terapia tulburărilor de limbaj

Un copil care reușește să se exprime corect și fluent este un copil cu încredere în sine și un viitor adult care va reuși să dezvolte relații armonioase cu cei din jur. Mulți părinți doresc să sprijine dezvoltarea limbajului copiilor lor și se confruntă cu întrebări precum:

  • Când va începe să vorbească, copilul meu, precum ceilalți copii?
  • Cum îl pot ajuta pe copilul meu să se facă înțeles de către colegii lui?

Dacă și tu ești un părinte care își pune astfel de întrebări însemnă că ești un părinte prezent în relația cu copilul tău și conștient de rolul pe care comunicarea îl are în dezvoltarea copilului. Noi, ne alăturăm ție, pentru a forma împreună o echipă care să contribuie la dezvoltarea armonioasă a copilului tău.

Cine este logopedul?

Logopedul este un terapeut cu studii de psihologie sau psihopedagogie specială și este specializat în terapia tulburărilor de limbaj.

Când ne adresăm unui logoped?

Ne putem adresa unui specialist care va îndruma familia și va întocmi un plan de intervenție personalizat atunci când copilul:

  • Pronunță incorect, omite, înlocuiește sunete;
  • Are doi, trei ani și încă nu vorbește;
  • Nu formulează propoziții complexe;
  • Întampină probleme la grădiniță sau la școală deoarece nu reușește să se facă înțeles;
  • Are  dificultăți la școală – citit, scris, calcul matematic;
  • Este agresiv cu ceilalți copii.

Ce presupune terapia tulburărilor de limbaj?

Primul pas este Evaluarea logopedică. La evaluare va fi prezent și părintele care va oferi  specialistului informațiile necesare. În urma acestei evaluări, părintele va primi un raport scris care cuprinde diagnosticul logopedic și recomandările specialistului.

Părintele poate opta, ulterior, pentru ședințe de logopedie individuale cât și pentru ședințe de psihoterapie (copil sau familie). Părintele va primi și un set de materiale informative precum și recomandări despre activități ce pot fi desfășurate în familie.

Masajul MNRI

La Centrul Empathy, combinăm logopedia cu masajul de integrare a reflexelor oro-faciale MNRI pentru a oferi o abordare completă în tratarea tulburărilor de limbaj. Masajul MNRI stimulează corectarea reflexelor oro-faciale și îmbunătățește funcțiile esențiale ale alimentației, respirației și posturii, contribuind la o dezvoltare armonioasă a limbajului.