Cum ar fi potrivit social să-mi petrec noaptea de Revelion?
De multe ori simţim presiunea de a sărbători la fel ca ceilalţi, de a intra în noul an într-un mod epic, de a avea fotografii pe Facebook şi Instagram demne de un astfel de eveniment care marchează noaptea dintre ani.
Ne comparăm, ne dorim să fim mai interesanţi, să arătăm aşa cum credem că trebuie: mai frumoşi şi mai atrăgători; şi toate acestea cu preţul de a pierde contactul cu noi, cu autenticitatea noastră, ne facem invizibile propriile dorinţe.
Sunt oameni care se confruntă cu evenimente mai puţin plăcute, stresante, chiar tulburătoare.
Presiunea care vine din exterior poate conduce la creşterea anxietăţii şi depresiei şi de aceea este important să fim sinceri cu noi, să ne oferim timp, să observăm ce anume ne scade din energie şi ce ne aduce o stare de bine. Poate odihnă, timp petrecut în linişte, compania anumitor persoane sunt potrivite în acest moment nevoilor tale.
Şi este perfect potrivit să petreci în locaţia dorită în orice altă zi din an, când vei simţi, când vei fi mai bine, când sănătatea îţi va permite. „Nu pot acum” nu înseamnă „Nu voi putea niciodată”.
Avem această imagine a oamenilor care zâmbesc în timp ce ţin paharul de şampanie în mână şi privesc focul de artificii. Dar când petrecerea ia sfarşit, când nu mai sărbătorim, când nu mai există focurile de artificii, rămânem doar noi, aşa cum suntem, cu viaţa noastră de zi cu zi, cu gândurile şi emoţiile noastre. Iar atunci când mă pun pe primul loc şi sunt disponibil pentru mine, îmi promit să-mi fiu alături şi mă accept cu toate stările mele şi acest lucru cu siguranţă mă ajută să mă bucur mereu de ceea ce trăiesc.

Sunt alături de tine şi stiu că nu este uşor, unele perioade sunt mai dificile şi nu reuşim mereu să găsim sau să vedem suportul ce ne poate ajuta pe moment. Poate fi util să te întrebi dacă există o persoană în prezenţa căreia te simţi puţin mai bine, poate cineva care ştie să asculte cum ai nevoie, care te încurajează sau pur şi simplu poate fi acolo alături de tine. De asemenea, şedinţele de psihoterapie sau consiliere pot fi utile dacă simţi că vrei să te îngrijeşti mai mult şi să descoperi resursele tale interioare.
Mai sunt şi situaţiile în care nu ne facem planuri pentru noaptea de Revelion, dar persoane apropiate vin către noi să ne ofere opţiuni nesolicitate, cu bune intenţii de cele mai multe ori, crezând că ne cunosc intenţiile, că ştiu care ne sunt nevoile. În acest caz este sănătos să punem limite cu empatie pentru cei din jur şi compasiune faţă de noi.
Presiunea apare şi atunci când participi la eveniment şi cineva insistă să faci ceea ce nu-ţi doreşti: „Nu se întâmplă nimic dacă bei/ mănânci puţin!”, „Este noaptea dintre ani, haide, măcar gustă!”, „Deja pleci?”, etc.
Dar tu îţi cunoşti cel mai bine necesităţile şi nu eşti plictisitor, nici ciudat, nu înseamnă nici că vei fi exclus din grup, doar te iubeşti suficient încât să ştii ce este cel mai potrivit şi sănătos pentru tine în acel moment.
Nimeni nu este perfect, fiecare are propriile credinţe şi propria perspectivă asupra lucrurilor. Corect este să nu renunţăm la noi, să ne comunicăm nevoile deoarece suntem responsabili pentru starea noastră.
Cum spune Brene Brown, „să îndrăzneşti să stabileşti limite înseamnă să ai curajul să te iubeşti chiar şi atunci când rişti să-i dezamăgeşti pe ceilalţi”.
Înainte de a participa la un astfel de eveniment îţi poţi face un plan, te poţi gândi la modul în care îţi vei exprima nevoile, cum vei stabili limite, deoarece ele sunt imperative pentru a putea avea grijă de tine:
- ai dreptul la propriile gânduri şi emoţii;
- stabileşti clar care sunt subiectele pe care le poţi aborda sau nu;
- exprimi când nu te simţi confortabil cu replicile legate de aspectul tău sau de alegerile tale;
- îţi oferi pauze când simţi nevoia;
- sărbătoreşti cum simţi fără a-ţi cere scuze;
- observă ce-ţi ia din energie pe parcursul serii.
Fă ceea ce simţi că este benefic, nu ceea ce crezi că trebuie!
Ai grijă de tine!
Articol scris de Psihoterapeut Andreea Maxim.