Imaginează-ți următoarea scenă: un cuplu se ceartă, unul din parteneri “atacă” plângându-se, solicitând sau căutând un conflict cu celălalt partener. Protestele sau comentariile devin zgomotoase și frustrante, însă partenerul rămâne rece și nu răspunde, refuzând să se implice. După un timp, “partenerul atacator” nu mai vorbește sau chiar pleacă.
Ai fost vreodată în această situație? Poate de mai multe ori? Cum te-a făcut să te simți? Astfel de cupluri sunt blocate în modele de interacțiune negative și nu știu cum să iasă din ele.
Cu toții ne dorim o iubire care să dureze întreaga viață, ne plac poveștile cu “au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, însă ca acest lucru să se întâmple partenerii de cuplu ar trebui să dețină anumite abilități pentru a fi fericiți: abilitatea de a asculta, comunicare clară, abilitatea de a negocia, de a rezolva probleme, managementul eficient al furiei, capacitatea de exprimare a emoțiilor și nevoilor.
Suntem copiii părinților noștri și venim în cuplu cu un model învățat din familie: de a asculta, de a comunica, de a rezolva conflictele, de a exprima emoțiile și nevoile, așa cum afirma și Bowen ,,familia rămâne cu noi oriunde am merge”.
Familia, ca orice sistem social, are o structură și este formată din indivizi care sunt receptivi unul la comportamentul celuilalt. În familie se dezvoltă modele de comportament după ce membrii le-au repetat de multe ori. Fiecare membru acționează, reacționează și răspunde într-un anumit mod, iar acțiunea unui membru determină o anumită reacție a altui membru. Cu alte cuvinte, în cadrul familiei, al cuplului, se dezvoltă de-a lungul timpului anumite pattern-uri de interacțiune.
Într-o relație oamenii își asumă diverse roluri: persoana care poartă de grijă, copil, acuzator, martir, persoana care urmărește, persoana care se distanțează, părinte. În funcție de aceste roluri se disting următoarele sisteme de cuplu (Acriș, 2013):
- Urmăritor-Izolant: unul din parteneri dorește să petreacă mai mult timp împreună cu celălalt, iar acesta se simte copleșit și se distanțează.
- Acuzator-Pacificator: unul din parteneri îl critică pe celălalt pentru comportament sau pentru modul în care arată, acesta din urmă vrând să evite conflictul se conformează și face ajustările necesare, astfel întărind pozitiv stilul de blamare.
- Suprafuncțional-Subfuncțional: un partener este supraîncărcat cu sarcini pentru a-i oferi confort și a-i satisface nevoile celuilalt.
- Urmarire-Izolare: partenerul exigent interacționează cu partenerul distant, care se izolează.
- Izolare-Izolare: în acest pattern, amândoi partenerii evită să se implice emoțional și ajunși în fața unui conflict, se vor izola amândoi. Acest pattern poate avea la bază, pattern-ul urmărire/izolare.
- Atac-Atac: din pattern-ul urmărire/izolare, partenerul care la început s-a izolat, se poate întoarce și poate ataca pentru auto-apărare.
Gândirea sistemică identifică asocieri între probleme sau comportamente aparent fară legătură una cu cealaltă. De exemplu, un clinician poate observa că un cuplu se confruntă cu probleme distincte unele de celelalte precum: probleme sexuale, dezacorduri în educația parentală, dificultăți de management financiar, etc, un terapeut sistemic observă că există în comun un model/un pattern de interacțiune care mențin aceste probleme. Odată ce partenerii recunosc modelul, acesta poate fi întrerupt sau ajustat într-un mod în care să beneficieze atât indivizii cât şi relaţia dintre ei (Stanton și Welsh, 2012).
Așadar, unul din obiectivele terapiei de familie este reducerea sau blocarea patternurilor de interacțiune care întrețin conflictul. Terapeutul acţionează ca un catalizator, scopul său fiind acela de a activa un proces în care familia va crea noi pattern-uri comportamentale şi credinţe care să susţină acest proces de creare de noi pattern-uri.
Ce poți face dacă te regăsești în situația urmăritorului/solicitantului? (John și Waddell, 2019)
- Fii deschis la descoperirea de sine și la explorarea experienței tale personale interne;
- Analizează mai profund ceea ce simți:
- Ce îți spune asta despre tine?
- Cum răspunzi?
- Cum gândești și cum simți?
- Ce poți învăța despre tiparele tale de interacțiune?
- Ține cont de faptul că partenerul tău este o persoană separată, cu propriile sentimente, gânduri, personalitate și istorie de familie.
Reducerea sau blocarea pattern-urilor este un proces lung, care necesită conștientizarea ambilor parteneri; o conștientizare profundă și o dorință mare de schimbare. După ani de zile în care ai funcționat într-un anumit fel, schimbarea presupune o iubire imensă pentru partener, pentru copii și în general pentru familie. Dar dacă ne gândim la copiii noștri și la faptul că și ei la rândul lor ar putea prelua aceste pattern-uri de interacțiune dezvoltând o relație disfuncțională, merită efortul.
Referințe
- Acriș, C.(2013). Cuplu în impas. Repere teoretice și aplicative. Ed. SPER.
- John, N. & Waddell K. (2019). Procesul Inițiator – Solicitator Structurarea tratamentului și facilitarea diferențierii în terapia de cuplu. www.couplesinstitute.com
- Nichols, M. P., & Schwartz, R.C. (2006). Terapia de familie. Concepte și metode. Editura Pearson Education Limited.
- Stanton Stanton, M., & Welsh, R. (2012). Systemic thinking in couple and family psychology research and practice. Couple and family psychology: research and practice, 1(1), 14.
