Viaţa în cuplu implică în mod necesar o mai bună cunoaştere de sine şi mai ales a propriilor aşteptări, contribuţii, zone de intoleranţă în raport cu o relaţie de durată, spune Jacques Salome în cartea „Singurătatea în doi nu e pentru noi”.
Uneori un partener îşi poate sabota relaţia venind către celălalt cu cereri ce se doresc a fi împlinite imediat.
Jaques Salome descrie câteva cereri… care totuşi nu sunt cereri.
Cererea acuzaţie: Mereu se întâmplă aşa, când îţi cer ceva, nu eşti niciodată de acord..Ah! Ţie, dincolo de fotbal, nu trebuie să ţi se ceară nimic…
Cererea plângere: Se fac 15 zile de când nu am mai ieşit. Ştii, sunt unii care îşi găsesc timp, dacă vor!
Cererea revendicare: Eu m-am săturat să spăl rufe şi să fac menajul, aşa că îţi cer să mai ieşim câte puţin, dacă nu, pe mine nu mă mai ţin puterile!
Cererea indirectă: Ai văzut vecinii noştri, ei ies în oraş sâmbătă seara!
Cererea culpabilizatoare: Dacă-ţi închipui că e o plăcere să stai toată ziua fără să vezi pe nimeni, în vreme ce tu…
Cererea capcană: Aceea care îl lasă pe celelălalt să creadă că el e cel care îşi doreşte ceva: „Nu ai chef să ieşi în seara asta?”
Cererea cu anticiparea răspunsului: Nici nu mai are rost să-ţi cer să ieşim, cunosc deja răspunsul!
Cererea descalificare: Dacă ţi-ar fi cerut altcineva asta, ai fi fost imediat de acord.
Non-cererea: Nu îţi pot aduce aminte că este ziua mea de naştere şi că mie îmi plac trandafirii… pentru că aş vrea să-ţi aminteşti tu singur de asta.. fără să-ţi cer eu.
Există de asemenea cereri mai mult decât tăcute, care transpar prin atenţiile implicite: Pentru că eu am făcut asta pentru el.. e normal să-i vină ideea să facă acelaşi lucru pentru mine. Este la mintea cocoşului.
Aşa că aştept fără să cer nimic, iar atitudinea mea exprimă o aşteptare tăcută şi culpabilizatoare. Şi multe alte cereri pentru că adesea suntem experţi în arta de a sabota o cerere.
Ce mai rămâne?
Cererea deschisă, care este o adevărată propunere, o invitaţie, un posibil dar… care nu presupune răspunsul celuilalt.
Îmi exprim o jumătate a iubirii mele dezvăluindu-mi aşteptările şi nevoile, în aşa fel încât să nu se transforme în obligaţia celuilalt de a mi le satisface.
Cealaltă jumătate a iubirii mele se dezvăluie atunci când partenerul se poate exprima cu nevoile şi aşteptările sale, fără ca eu să resimt împlinirea lor ca pe o datorie.
Dorinţa adresată celuilalt este mai aproape de o relaţie autentică şi mai ales poartă cu sine posibilitatea tandreţii.
Va trebui să ne întrebăm dacă ceea ce spunem sau facem este bun pentru relaţie, dacă o alimentează, dacă o consolidează sau o brutalizează şi o ameninţă.
Să ne angajăm să avem grijă de relaţia noastră, dacă este importantă pentru tine şi pentru mine.
Dacă vrei să afli mai multe despre această temă, îți recomandăm să citești cartea lui Jacques Salome, „Singurătatea în doi nu e pentru noi”.
Autor: Psihoterapeut Andreea Maxim
